Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că Guvernul Boc a primit încrederea FMI şi pe a lui însuşi, deci rămane pe funcţie. Cei care pierd vor fi pensionarii şi salariaţii la stat. Şeful statului a declarat aseară că nu se vor majora TVA şi cota unică, dar că începând de la 1 iunie se va reduce fondul de salarii cu 25% din administraţia centrală şi locală, fiind previzibilă şi o micşorare a pensiilor cu 15%, dar şi tăierea drastică a unor subvenţii. De asemenea, şi ajutorul de şomaj va fi redus cu 15%.
Guvernul va adopta miercurea viitoare scrisoarea de intenţie cu FMI. Programul de reducere a fondurilor pentru aparatul central şi local era inevitabil, a spus Băsescu. Reducerea fondului de salarii din sistemul bugetar cu 25% este aplicabilă atât aparatului central de stat, cât şi administraţiilor locale. "Locul în care trebuie să restructurăm cheltuielile este aparatul bugetar şi sectorul social", a explicat Băsescu. El a anunţat că vor mai fi multe alte măsuri pe care Guvernul trebuie să le ia, printre care modificări la Codul Muncii pentru a flexibiliza forţa de muncă.
Băsescu a criticat dur aparatul de stat, pe care l-a descris ca pe un "om foarte gras", cocoţat în spatele unuia "slab şi subţirel" care în reprezentarea preşedintelui este "economia reală", pe care a lăudat-o spunând că a fost singura care a reacţionat corect la criză. Preşedintele a arătat că statul şi-a transferat cheltuielile "uriaşe" pe umerii celor trei milioane de români care lucrează în servicii şi în industria românească.
Şeful statului a precizat că scăderile salariale în sectorul public ar putea avea ca efecte îndreptarea "iluştrilor" salariaţi din acest domeniu către sectorul privat, antrenarea investiţiilor în IMM-uri şi, poate, "câţiva kilometri de autostradă, spre satisfacţia lui Berceanu".
Traian Băsescu a completat că o variantă luată în d