Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen face o vizită oficială în România, joi şi vineri, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu. Deplasarea se desfăşoară în contextul pregătirilor pe care Alianţa le derulează în perspectiva summit-ului NATO de la Lisabona.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen face o vizită oficială în România, joi şi vineri, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu.
Deplasarea se desfăşoară în contextul pregătirilor pe care Alianţa le derulează în perspectiva summit-ului NATO de la Lisabona.
Secretarul general al NATO se va întâlni la Bucureşti atât cu preşedintele, cât şi cu ministrul Apărării şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.
Anders Fogh Rasmussen va vorbi cu oficialii români despre stadiul operaţiunilor conduse de NATO în Afganistan şi Kosovo, despre problematica noului Concept Strategic al Alianţei, precum şi despre procesul de transformare în domeniul apărării, atât în ceea ce priveşte armata României, cât şi la nivelul NATO.
Anders Fogh Rasmussen a declarat recent că "NATO construieşte deja un sistem anti-rachetă, pentru protejarea militarilor, atunci când se află în misiune", evaluat la 833 de milioane de euro.
El a spus că înfiinţarea unui sistem complementar, destinat şi apărării populaţiei din ţările europene membre ale NATO va costa "mai puţin de două sute de milioane de euro, pe zece ani, sumă care va fi împărţită între cele 28 de state membre. Rasmussen şi-a exprimat speranţa că această hotărâre va fi adoptată la summitul NATO de la Lisabona, la sfârşitul lui noiembrie.
Secretarul general al Alianţei Nord Atlantice a mai declarat că sistemul NATO va asigura legătura între sistemele anti-rachetă existente sau în curs de instalare, cu cel care va fi creat de Alianţă pentru acoperirea militarilor şi cu cel pe care Statele Unite intenţionează să îl insta