În primul rînd, constat că Boc e deja istorie. Nu mă refer la schimbarea lui formală din postul de prim-ministru, care e probabil o chestiune de timp. Sau dacă nu, oricum nu contează. Vorbesc despre prestaţia preşedintelui, care a comunicat în locul premierului cel mai dur mesaj pentru ţară din ultimii ani. (Măsurile le-aţi auzit, probabil, pînă acum, nu cred că e cineva care să nu fie, direct sau indirect, afectat de ele). Emil Boc a acceptat să facă acest pas în spate şi din acest moment nu cred că cineva se va mai uita la el cu vreo urmă de respect sau încredere. Sau ca la un premier, fie el şi de paie.

Implicaţiile măsurilor anunţate azi vor fi dezbătute în fel şi chip. Discut însă despre relaţia premier-preşedinte pentru că dacă am ajuns la aceste măsuri vina este în foarte mare parte a lui Traian Băsescu. Nu spun că el a fost adevăratul premier, care i-a dictat lui Boc ce să facă şi că de fapt acuzaţiile de incompetenţă trebuie mutate asupra lui. Spun însă că el a insistat pentru menţinerea lui Boc cu orice chip, după ce fusese trîntit prin moţiune de cenzură. Mai spun că este vina lui pentru că a asistat la prestaţia lamentabilă a guvernelor conduse de Boc, de un an şi patru luni încoace. Cred în continuare că pentru el personal (nu pentru PD-L) a fost şi o situaţie convenabilă, pentru că astfel se poate răfui, mai voalat sau mai pe şleau, în numele poporului, cu responsabilii de diversele neîmpliniri. Spun că este vina lui pentru că, prin declaraţia de azi, nu face decît să trimită şi mai mult în derizoriu persoana premierului, dar şi funcţia în sine, cu efect nu numai pentru Emil Boc ci şi pentru oricare alt ocupant pentru ceva vreme de-acum încolo. (Celor care sar ironici cu replica „Sigur, Băsescu e de vină pentru orice!” le transmit că de data asta situaţia e mult mai serioasă şi decît furtişagurile lui Ridzi de la minister, şi decît aprecieril