Meteorologii au emis în această dimineaţă o avertizare Cod Galben de ploi, care va intra în vigoare diseară.
Judeţele vizate sunt Gorj, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Timişoara, Hunedoara, Caraş Severin, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj şi Olt. Potrivit ANM, în cursul nopţii de joi spre vineri şi pe parcursul zilei de vineri, în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, apoi şi în vestul Transilvaniei, ploile vor avea şi caracter torenţial. „Începând din după-amiaza zilei de joi, 6 mai, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în jumătatea de vest a ţării şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, rafale de vânt şi chiar vijelii şi pe spaţii restrânse căderi de grindină. În cursul serii şi al nopţii, în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, apoi şi în vestul Transilvaniei ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăsi local 25-30 l/mp şi izolat 50 l/mp. În partea a doua a nopţii de joi spre vineri şi pe parcursul zilei de vineri vor fi fenomene asociate instabilităţii atmosferice şi în celelalte regiuni ale ţării, însă pe zone restrânse şi de intensitate mai redusă“, anunţă reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.