Numărul variantelor de reducere a deficitului pe care Guvernul le analizează în negocierile cu FMI s-a restrâns la una sau două, iar o decizie finală va fi luată până cel târziu vineri, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. "Pot spune în mod cert că variantele pe care le analizăm s-au restrâns şi probabil că mâine cel mai târziu vom avea decizia finală, care va trebui discutată şi cu primul ministru şi cu guvernul", a spus Vlădescu. El nu a a
Numărul variantelor de reducere a deficitului pe care Guvernul le analizează în negocierile cu FMI s-a restrâns la una sau două, iar o decizie finală va fi luată până cel târziu vineri, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.
"Pot spune în mod cert că variantele pe care le analizăm s-au restrâns şi probabil că mâine cel mai târziu vom avea decizia finală, care va trebui discutată şi cu primul ministru şi cu guvernul", a spus Vlădescu.
El nu a arătat care sunt variantele aflate în discuţie cu FMI.
"Mai avem una sau două (variante - n.r.) Cred că o expresie preferată a guvernatorului BNR este fine tunning. Suntem în zona de fine tunning. Rămâne să vedem exact care este cea mai bună modalitate de a ieşi din situaţia extrem de dificilă în care ne aflăm, fără să afectăm speranţa de creştere economică", a adăugat Vlădescu.
SURSA: Mediafax