Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Ion Surdu, singurul oltean care face miere ecologică

Publicat in Adevarul, joi 6 mai 2010 ·

Este singurul producător de miere ecologică din Olt şi este pasionat de apicultură. I se pare fascinantă viaţa albinelor, iar stupul nu mai are niciun secret.

Fost cadrul militar, Ion Surdu îşi dedică acum timpul unei pasiuni care nu i-a dat pace toată viaţa. „Fără să vreau m-am apucat de apicultură. La naşterea primului meu fiu am primit un stup de la Ilie Chirea, un om care m-a ajutat mult să descopăr acest domeniu. Nu m-am dus să îl iau atunci, iar după 5-6 ani, mi-a spus că mi-l aduce în uşa casei şi intră albinele peste mine. La început nu mi-au plăcut, îmi era frică de ele, dar acum a devenit o pasiune de care nu mă pot să mă despart. După un an de când am început şi familia de albine a dat 11-12 kilograme de miere, toată lumea a fost extaziată”, a povestit Ion Surdu.

Stupul, un univers de neimaginat

Chiar şi la Unitatea de Aviaţie din Craiova unde a lucrat, apicultorul a avut un stup şi producea miere pentru soldaţi. „Pe vremea comunismului trebuia să producem în unităţi legume, fructe, iar eu am adus un stup şi făceam miere. Chiar şi ministrul agriculturii de atunci a rămas uimit de ce aveam noi acolo”, a spus Ion Surdu. Este fascinat de lumea micilor vietăţi care produc miere şi îşi petrece ore în şir prinvindu-le. „Cine reuşeşte să depăşească teama de înţepături, ajunge într-un univers de neimaginat. Este impresionantă precizia cu care albinele construiesc fiecare celulă din fagure. Este uimitor impulsul naturii, cum aleargă aceste vietăţi după picătura de nectar”, a explicat apicultorul. Stă plecat 2-3 luni pe an cu albinele sale şi poate să spună totul despre aceste mici vieţuitoare. „Atunci când lucrezi în stup nu mai vezi nimic în jur. Albinele nu se obişnuiesc nicioadată cu cel care are grijă de ele, nu te recunosc. Noi cunoaştem modul lor de lucru. Într-o zi nu scapi fără peste 50-60 de înţepături”, a spus Ion Surdu.

Miere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 3 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 12 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe

Mediafax acum 10 ore
Forţele nord-coreene care luptă alături de ruşi împotriva ucrainenilor au pierderi uriaşe. Circa o mie de militari au fost ucişi sau răniţi în ultima săptămână în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 7 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 9 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°