PDL îi răspunde preşedintelui liberal, care a spus că PNL nu se va asocia sub nici o formă cu democrat-liberalii. "Domnul Crin Antonescu are mintea odihnită, pentru că nu-l vedem decât pe la televizor", spune ironic la RFI vice-preşedintele PDL, Ioan Oltean. El precizează că partidul său nici măcar nu a invitat PNL în Guvern.
PDL îi răspunde preşedintelui liberal, care a spus că PNL nu se va asocia sub nici o formă cu democrat-liberalii. "Domnul Crin Antonescu are mintea odihnită, pentru că nu-l vedem decât pe la televizor", spune ironic la RFI vice-preşedintele PDL, Ioan Oltean (audio).
El precizează că partidul său nici măcar nu a invitat PNL în Guvern. "În această privinţă, lucrurile sunt foarte clare. În ceea ce priveşte asocierea PNL-ului cu PDL, nu cred şi nu ştiu ca Partidul Democrat Liberal să fi făcut vreo ofertă acestei formaţiuni politice în privinţa aceasta. Deocamdată suntem la guvernare şi vrem să guvernăm, cu greutăţile inerente, cu neajunsurile care sunt. Nu suntem în situaţia în care a fost PNL când s-a jucat cu banii, când a risipit avuţia ţării. Mi se pare că asemenea afirmaţii sunt rău-voitoare, lipsite de temei şi sunt făcute doar cu scopul de a genera tensiuni şi nemulţumiri în rândul oamenilor politici", declară Ioan Oltean.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat că liberalii nu se pot asocia la guvernare în actuala formulă cu PDL. El precizează că formaţiunea liberală s-ar "contamina", dacă ar intra într-o "majoritate compromisă". Antonescu propune soluţia unui Guvern de tehnocraţi, condus de un economist.
"Încep din nou discuţii privitoare la faptul că unii din PDL şi-ar dori un Guvern de coaliţie cu PNL etc., etc.. Actuala majoritate politică din Parlamentul României e una compromisă şi a te asocia cu ea nu înseamnă decât să te contaminezi de acest lucru. PNL este gata să facă tot ce poate în calitatea lui de pa