Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile energetice, singurele care au trecut pe "verde"

Publicat in Bursa, vineri 7 mai 2010 ·

Indicii bursieri au consemnat per total o evoluţie negativă ieri, creşteri uşoare, pe fondul pesimismului prezent pe toate pieţele de capital europene.

Singura apreciere, de 0,58%, până la 710 de puncte, a fost înregis­trată de indicele BET-NG, al companiilor energetice, pe fondul creşterilor consemnate de acţiunile "Oil Terminal", care s-au scumpit cu peste 10%.

De asemenea, acţiunile "Petrom" Bucureşti (simbol SNP) au atras cea mai mare lichiditate dintre companiile energetice, fiind schimbate 8,77 milioane de acţiuni, în valoare de 2,63 milioane lei. Cotaţia de referinţă a urcat cu 0,33%, depăşind pragul de 0,30 lei/titlu.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a rămas însă pe roşu, marcând o scădere sensibilă de 0,02%, până la 5.130 de puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a scăzut tot cu 0,02%, până la 3.101 de puncte.

Lichiditatea realizată ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, a fost de aproape 40 de milioane de lei, fiind generată în cea mai mare parte de tranzacţiile cu acţiuni, care au însumat 36,5 milioane lei şi de cele cu instrumente derivate (futures), care au totalizat 2,66 milioane de lei.

Titlurile societăţii de investiţii financiare "Oltenia" (simbol SIF5) s-au situat pe prima poziţia la capitolul lichiditate, cu tranzacţii în valoare de 8,41 milioane de lei. Preţurile de schimb au variat între 1,67 lei/acţiune şi 1,75 lei/acţiune, cotaţia de referinţă staţionând la 1,71 de lei.

În sectorul bancar, preţul acţiunilor BRD Groupe Societe Generale (simbol BRD) a scăzut cu 0,71%, de 13,90 lei, în urma unor tranzacţii de 2,58 milioane lei, în vreme ce titlurile "Băncii Transilvania" Cluj Napoca (simbol TLV) au pierdut 1,03%, până la 1,93 lei, pe suportul unui rulaj de 5,36 milioane de lei.

Tot ieri, acţiunile "Dafora" Mediaş (simbol DAFR) s-au scumpit cu 2,31%, până

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 39 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum o ora
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 47 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 3 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°