Reprezentanţii companiei de investiţii imobiliare Atlas Estates, proprietarul hotelului Golden Tulip de pe Calea Victoriei din Bucureşti, au anunţat că oferta de preluare, în valoare de 42,17 mil. lire, primită luna trecută, este corectă şi că oferă posibilitatea acţionarilor să obţină bani gheaţă pentru participaţiile deţinute. „Consiliului director al Atlas crede că perspectiva companiei, pe termen lung, este bună şi că ar trebui să fie recompensantă, când pi
Reprezentanţii companiei de investiţii imobiliare Atlas Estates, proprietarul hotelului Golden Tulip de pe Calea Victoriei din Bucureşti, au anunţat că oferta de preluare, în valoare de 42,17 mil. lire, primită luna trecută, este corectă şi că oferă posibilitatea acţionarilor să obţină bani gheaţă pentru participaţiile deţinute.
„Consiliului director al Atlas crede că perspectiva companiei, pe termen lung, este bună şi că ar trebui să fie recompensantă, când piaţa imobiliară şi condiţiile de creditare din Europa Centrală şi de Est se vor îmbunătăţi. Totuşi, nu sunt certitudini cu privire la când şi dacă vor apărea aceste îmbunătăţiri“, se arată într-un comunicat al companiei, remis Bursei de la Londra.
Oferta de preluare a venit din partea firmei Fragiolig, o subsidiară a companiei israeliene de dezvoltare imobiliară Izaki Group, care este şi unul din membrii fondatori ai Atlas.
Atlas Estate deţine 46.852.014 de acţiuni şi are o capitalizare bursieră de 43,57 mil. lire. Pe lângă hotelul de pe Calea Victoriei, care are 83 de camere, Atlas Estates mai deţine, la nivel local, un teren în suprafaţă de 99.116 mp în Voluntari şi fosta fabrică de ulei Solaris, amplasată lângă Gara Obor, a cărei platformă are o suprafaţă de 32.000 mp.
Potrivit celui mai recent raport de financiar, compania a înregistrat venituri la nivel local de 1,48 mil. euro, la sfârşitul lui 2009, în scădere