Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă TVA creşte, patronatele ameninţă cu greva fiscală

Publicat in Bursa, vineri 7 mai 2010 ·

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Bistriţa-Năsăud, Vasile Bar, consideră că oamenii de afaceri ar trebui să intre în grevă fiscală dacă Guvernul va recurge la o posibilă majorare a TVA.

Potrivit Agerpres, Vasile Bar a declarat: "După părerea mea, ar trebui declanşată o grevă fiscală. Ce să mai zic, dacă discutăm de majorări de preţuri ca soluţie să ieşim din criză şi noi nu vedem ce se întâmplă în sectorul bugetar? În loc să acţionăm acolo unde ar trebui să acţionăm, adică la reducerea numărului bugetarilor, care au câştiguri duble faţă de sectorul privat, ce să zicem? Asta nu vede nimeni, discutăm doar despre creşteri de TVA, de creşteri de preţuri, de creşteri de impozite şi taxe etc. În loc să acţionăm acolo unde am făcut şi promisiuni în campania electorală, acţionăm în cu totul altă parte, să-i omorâm pe cei care produc şi care plătesc impozite şi taxe".

Vasile Bar susţine că o majorare a fiscalităţii ar avea efecte extrem de nefaste asupra economiei în condiţiile în care, conform spuselor sale, economia a primit, după primul trimestru al acestui an, "un pic de aer proaspăt", datele statistice indicând o creştere de circa 2% la nivel naţional.

(A.G.) Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Bistriţa-Năsăud, Vasile Bar, consideră că oamenii de afaceri ar trebui să intre în grevă fiscală dacă Guvernul va recurge la o posibilă majorare a TVA.

Potrivit Agerpres, Vasile Bar a declarat: "După părerea mea, ar trebui declanşată o grevă fiscală. Ce să mai zic, dacă discutăm de majorări de preţuri ca soluţie să ieşim din criză şi noi nu vedem ce se întâmplă în sectorul bugetar? În loc să acţionăm acolo unde ar trebui să acţionăm, adică la reducerea numărului bugetarilor, care au câştiguri duble faţă de sectorul privat, ce să zicem? Asta nu vede nimeni, discutăm doar despre creşteri de TVA, de creşteri de preţuri, de creşter

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 7 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 10 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 13 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 8 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 11 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 2 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 9 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 10 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 11 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Rezultatele la tragerile speciale Loto 6/49 de Anul Nou, de marți 31 decembrie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 11 ore
Loteria Română a organizat marți, 31 decembrie, tragerile speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: una principală și alta suplimentară. Rezultate Loto 6/49 de marți, 31 decembrie

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°