Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Faţă-n faţă cu FMI: mineritul din Valea Jiului joacă cu cărţile pe masă varianta falimentului

Publicat in Adevarul, joi 6 mai 2010 ·

Valter Cojman, ortac de 23 de ani, este supărat pe „îngroparea mineritului”. Reprezentanţii FMI agreează soluţia de declarare a insolvenţei CNH şi valorificarea unor active pentru recuperarea datoriilor.

Valter Cojman lucrează de 23 de ani ca electrician miner şi este cunoscut ca fiind apărătorul cel mai înverşunat al ortacilor din Valea Jiului. Cojman a declarat pentru „Adevărul de Seară” că prin decizia de declarare a insolvenţei se încearcă îngroparea mineritului. „Situaţia catastrofală în care se zbate compania este creată de datoriile imense acumulate de-a lungul timplului şi de dorinţa guvernanţilor de a termina cu mineritul din Vale”, a spus Cojman.

Acesta mai susţine că dacă CNH va intra în insolvenţă toată Valea Jiului va avea de suferit. „Totul aici depinde de minerit. Dacă nu se făceau achiziţii aberante şi dacă se investea în minerit nu se ajungea aici. S-au cheltuit bani pe deplasări aiurea, pe maşini scumpe în loc să se achiziţioneze utilaje performante. De aceea am ajuns în această situaţie”, a spus minerul.

Cine plăteşte datoriile

Directorul CNH Petroşani, Constantin Jujan se află astăzi la Bucureşti unde discută cu reprezentanţii Ministerului Economiei soluţiile pentru mineritul din Valea Jiului. „E adevărat că una dintre variante vizează declararea insolvenţei companiei. Dar acest lucru nu înseamnă închiderea minelor. Urmează ca astăzi să stabilim exact ce paşi vom urma în viitor”, a declarat Jujan.

Liderul Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, Zoltan Lacatos, a declarat că deocamdată se abţine de la comentarii. „Aştept finalizarea discuţiilor dintre directorul general Jujan şi reprezentanţii ministerului. După aceea voi putea emite o opinie în privinţa a ceea ce se va întâmpla”, a declarat Lacatos.

După declararea insolvenţei, o parte dintre activele CNH urmează a fi vândute pentru recuperarea datorie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°