Să o recunoaştem cu toţii că, dacă mitocanului i-am spune mereu că-i mitocan, nu s-ar mîndri cu asta, şi am trezi în el, poate, dramul de bun-simţ şi de onoare. Pe prost şi pe mitocan îi deranjează cel mai mult să le arătăm cum îi percepem. Dacă i-ar deranja ar fi semn că mai au în ei un dram de bun-simţ şi onoare, ar realiza ce sînt şi şi-ar mai diminua cantitatea de prostie şi mitocănie. Semne că ceva-ceva s-ar putea schimba. Cred eu. Deşi am rezerve. Dar tăcem, ne „astupăm“ urechile, rămînem pasivi. Tăcem din comoditate, „să nu ne stricăm ziua“, tăcem pentru că ne e silă de ei, tăcem de frică, din laşitate.

Cum este cu mitocănia legiferată şi încurajată prin indiferenţa Poliţiei?

Locuiesc în Braşov pe Calea Bucureşti, foarte aproape de Spitalul Judeţean, unde e şi secţia de urgenţe a întregului judeţ. Şi dacă cu poluarea fonică a alarmelor Salvărilor m-am obişnuit (ne-am obişnuit) şi nu o putem înlătura, acolo sînt mai totdeauna semeni în suferinţă, să nu uităm asta. Pe aceleaşi spaţii publice, adică pe strada noastră a tuturor şi a nimănui, auzim zilnic, şi la orele de vîrf – că de!!, aşa-i în publicitate, să ai reiting!! – strigăte şi ţipete, ale unor animale de la circ, care ne cheamă în arenă. Poate urma, întîmplător sau nu, vocea lui Florin Piersic, care ne incită să vizităm nu ştiu ce tîrg, apoi vine o voce feminină, care ne anunţă că sîntem aşteptaţi la nu ştiu ce deschidere de magazine sau că s-au ieftinit nu ştiu ce mărfuri, şi că preţurile sînt mici pentru toţi braşovenii.

Şi să nu uităm de traficul într-un oraş ca Braşovul, de pe o arteră principală. Şi dacă mai este şi o campanie electorală, şi mai ţine, nu?!, conform legii, 30 de zile, şi o caravană trece, alta vine, cu vocile politicienilor locali sau din Bucureşti, vacarmul e total. Aceste caravane îmi amintesc de anii ’60, cînd în satul natal veneau să ne cheme la Căminul Cul