Matei trebuie să ia toată viaţa medicamente, dar este fericit că poate să iasă zilnic la plimbare şi să plece, în sfârşit, în vacanţă cu familia. După cinci ani de dializă, timp în care zilele i se scurgeau între spital şi casă şi în care şi-a luat un singur concediu, de o săptămână, la Sinaia, Matei a trecut de pe lista de aşteptare pe masa de operaţie. Analizele făcute de tatăl său, care ar fi vrut să-i doneze propriul rinichi, nu au ieşit cum trebuie, aşa că bărbatul de 47 de ani a fost nevoit să-l aştepte pe cel al unei persoane aflate în moarte cerebrală. „Nu ştiu cine e. Îi dau mereu de pomană şi îi aprind lumânări", spune Matei, cu privirea tristă şi recunoscătoare pentru cel care i-a salvat viaţa, dându-i „bebeluşul", cum îi place să-şi alinte rinichiul. Vestea care i-a schimbat viaţa în bine a venit cu o zi înainte de a merge la o nuntă. „La 6.00 dimineaţa eram la Spitalul Fundeni. Eu şi încă două persoane ne-am bătut pentru rinichi. Am făcut probele şi, pe la ora 13.00, am intrat în operaţie", îşi aminteşte bărbatul.
Pe picioare, a doua zi de la operaţie
Intervenţia s-a terminat două ore mai târziu şi a decurs fără probleme. „Seara, am avut senzaţia de sete şi-mi simţeam capul greu. Asistenta nu mă lăsa să dorm deloc, pentru că aşa primise indicaţie de la anestezist, să-mi menţin starea de veghe după anestezia generală", mai spune Matei. S-a dat jos din pat a doua zi după operaţie, iar la două săptămâni, după ce i s-a scos sonda, urina produsă de rinichi îi provoca, în mod normal, de această dată, urinări frecvente, ca şi cum ar fi avut infecţie urinară. După două luni de la operaţie, Matei a început să facă mişcare, câte 500 de metri pe zi, progresând treptat. „Iarna trecută nu prea am ieşit. Mi-a fost teamă de gripa porcină şi de gheaţă, să nu alunec şi să-mi lovesc «bebeluşul». Am luat şase kilograme în plus,
