Dacă aţi văzut filmul Collapse sau aţi citit cartea lui Paul Roberts (Sfârşitul Petrolului), atunci ştiţi la fel de bine ca mine că vârful producţiei de ţiţei este foarte aproape. Se spune că îl vom atinge în doi ani. Ce vom face după ce trecem de el, când cererea va depăşi producţia ? Dacă 98% din transporturi se realizează cu ajutorul combustibililor fosili, cum ne vom menţine ritmul de viaţă, economia şi, până la urmă, civilizaţia?
Cei optimişti spun că vom traversa cel puţin 10 ani dificili, apoi omenirea îşi va relua cursul obişnuit, odată cu trecerea industriei transporturilor la resursele alternative. Pile de combustie, biodiesel şi aşa mai departe. Transportul cu avionul va deveni un lux şi numai cei bogaţi şi-l vor permite, iar trenurile vor fi la mare căutare. Se vor construi tot mai multe autoturisme pe bază de hidrogen, mici şi uşoare, vom deveni ciclişti înfocaţi etc. De ce atâţia ani de tranziţie? Pentru că nu avem infrastructura necesară alimentării pilelor de combustie. Vor trece ani buni până când se va face tranziţia de la pompa de benzină la cea cu hidrogen. Problema va fi atunci generarea energiei electrice de care vom avea nevoie şi cum vom menţine poluarea termocentralelor în limite acceptabile.
Cei pesimişti spun că va fi mult mai rău. Civilizaţia, aşa cum o ştim, se va prăbuşi în câţiva ani, iar economia globală va deveni locală. Ne vom retrage la ţară şi vom trăi din roadele pământului, iar populaţia planetei va descreşte foarte mult.
Teoria conspiraţiei, baliverne inventate de oameni care ne vor răul sau am exagerat eu cu alcoolul? Vă rog să urmăriţi filmul de mai jos. Durează numai 8 minute.
Dacă aţi văzut filmul Collapse sau aţi citit cartea lui Paul Roberts (Sfârşitul Petrolului), atunci ştiţi la fel de bine ca mine că vârful producţiei de ţiţei este foarte aproape. Se spune că îl vom atinge în doi ani. Ce