Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Nigeriei a murit

Publicat in Romania Libera, joi 6 mai 2010 ·

Preşedintele nigerian Umaru Yar'Adua, a încetat din viaţă miercuri noapte, la vârsta de 58 de ani, a anunţat ministrul informaţiei într-un comunicat citat de New York Times, citat de Newsin.

"A murit", a declarat ministrul Dora Akunyili, precizând că preşedintele se afla la vila sa din Abija.

Yar'Adua suferea de boli la rinichi şi inimă, iar sănătatea sa a fost una dintre principalele preocupări din ţară în ultimele săptămâni. La sfârşitul lunii noiembrie, el a plecat pentru a primi tratament de urgenţă în Arabia Saudită, fără a transfera puterea.

În următoarele luni, Nigeria, afectată deja de un război civil pentru petrol şi religie, a fost lăsată într-o situaţie incertă - fără un centru de autoritate. În plus, planul pentru pace pe care Yar'Adua îl adoptase pentru sudul ţării, afectat de violenţe, părea în pericol.

Preşedintele nu a mai apărut în public şi nu a făcut nicio declaraţie din noiembrie, cu excepţia câtorva cuvinte spuse pentru BBC în ianuarie, de pe un pat de spital.

În condiţiile în care nemulţumirea publică faţă de vidul de putere a început să crească şi pe fondul temerilor că ţara se va întoarce la o dictatură militară, Adunarea Naţională a decis în februarie să îi transfere puterea vicepreşedintelui lui Yar'Adua, Goodluck Jonathan.

Preşedintele s-a întors în Nigeria în 24 februarie, dar nu a fost văzut de nimeni cu excepţia cercului său de apropiaţi. Au existat cereri publice ca Jonathan să îl întâlnească, dar nu se ştie dacă acest lucru s-a întâmplat.

Yar'Adua, fost guvernator al ţării, a câştigat alegerile din 2007, marcate de fraude. Totuşi, după scrutin, el a fost considerat un progres în această ţară bogată în resurse, care în urmă cu mai puţin de un deceniu fusese o dictatură militară.

Absolvent al facultăţii de chimie, el s-a născut în 16 august 1951, într-o familie de politicieni. Tatăl său a deve

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 2 ore
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum 39 minute
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Miniştrii de Finanţe din G7 vizează un acord de principiu cu privire la folosirea veniturilor generate de activele ruse blocate

News.ro acum o ora
Miniştrii Finanţelor din G7, reuniţi în Italia, urmează să pun ă sâmbătă bazele unui acord de principiu asupra folosirii veniturilor generate de activele ruse blocate în vederea ajutării Kievului, însă decizia finală urmează să fie luată la summitul

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum 49 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 2 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 3 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 3 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°