"Cu ce poate fi comparat? Cu un ceai bun englezesc, cu o ţigară bună de foi, cu un vechi whisky malţ scoţian, cu o femeie frumoasă, cu o carte pe care n-o mai poţi lăsa din mână sau cu un vechi platou dintr-un metal extrem de preţios pe care ţi se aduc toate delicatesele din lume..."

Nicu Alifantis folosea astfel de cuvinte alese pentru... un vinyl! A recunoscut că tinereţea sa este vinylul, acest "ultim gentleman al suportului muzical". Şi acest gentleman revine la viaţă în Statele Unite, în Marea Britanie şi, discret, tare discret, în România.

Nielsen SoundScan a anunţat că anul trecut în America s-au vândut 2,8 milioane de discuri, cu aproape un milion mai mult faţă de 2008. Aceste cifre dau o palmă marilor case de discuri care au încetat să mai producă vinyluri cu mult timp în urmă. În schimb, micile case de discuri independente n-au renunţat la clasicul mod de a vinde muzică. Interesant este faptul că în timp ce în Regatul Unit piaţa vinylului a crescut în 2009 cu 5,2% faţă de 2008, vânzarea CD-urilor a scăzut cu 20%.

"Cred foarte tare că anumite albume pot fi editate şi pe vinyl. Şi acesta este unul din motivele care m-au determinat să fac acest lucru - spune Alifantis. Din punct de vedere al iubitorului de muzică, al colecţionarului, vinylul este produsul care se apropie cel mai mult de sufletul ascultătorului. E un ritual întreg pe care-l practici punând un disc pe pick-up pentru a te lăsa pradă vrăjii sunetelor". "Cântecele de şemineu" ale Elefantului se pot găsi şi în variantă de gentleman (adică pe vinyl) la Librăriile Cărtureşti, la pachet cu albumul CD. Preţ special: 89,90 de lei. Tirajul: 500 de exemplare.

Unii artişti români (vezi Alexandru Andrieş) îndrăznesc să apară şi pe vinyl, dar nu în mai mult de 300 de exemplare. "În anii '80, Electrecordul producea pe săptămână 1,5 milioane de discuri! - spu