Am întrat într-o lume în care nu mai există loc pentru utopie. Trăim un timp în care teoreticienii si filosofii au declarat capitalismul ca și ultimul stadiu al omenirii. Vă mai puteti închipui ceva după? Nici măcar criza care zguduie intreg sistemul nu are darul de a pune oamenii să gândească dacă urmează ceva după capitalism. Ar fi considerată o erezie, dar dacă totuși am face asta este clar că nu te trimite nimeni la canal, dar nici nu te bagă în seamă. Eventual, o să te injure unii că ești comunist. Sigur, comunismul are cea mai mare vină: a îngropat sub milioane de cadavre ultima utopie puternică, utopie care vitaminizat o perioadă multe minți.
Lipsa reflecției sau raritatea ei, este, totuși mai puțin periculoasă decât lipsa reflexului de a gândi progresul, cu sau fără tușe idealiste. Câteva lucrări există totuși astăzi, dar rămase la nivelul etichetei de anarhiste sau bizare. Michael Albert, este un militant american care coordoneaza rețeaua ”Z net” iar lucrarea lui, ”PARECON: live after capitalism”, caută sa introducă pentru viitor termenul de ”economie participalistă”. Cartea sa are insă un ecou minor, fiind promovată doar in zone marginale ale publicului. O lucrare fascinantă care vorbeste profetic deaspre o noua elita a puterii este ”Netocratia” , tradusa si in româneste, unde suedezii Bard si Söderqvist aduc viziunea unei societati transparente si polarizate, visata de pionierii internetului, societate ierarhizată nu in functie de avere si performanta, ci in functie de capacitatea de a controla noile mijloace interactive de comunicare.
Am amintit doar două din lucrările care materializeaza astăzi un fel de utopii care însă se feresc să se atingă de ordinea politică. Autorii lor spun că ei nu critică, pur si simplu constată că lumea se schimbă și încearcă să ne arate direcția spre care se merge. Ambele lucrări sunt interesante ca viziu
