Sînt proaspete! Şi sînt d-ale lor, ca nu cumva să mă acuze Cristian Preda că subminez optimismul naţional. Sînt, adică, mă’nţelegi, perlele de la bacu’ francez, nu al nostru – ceea ce demonstrează cît se poate de clar că domnii Goe ai lor nu sînt mai breji decît ai noştri şi reciproca. Dar să lăsăm motivele de patriotism conjunctural de-o parte şi să trecem la treabă!

Aşadar, a fost odată ca niciodată, la începutul istoriei:

Istoria Romei începe în 753 pe aleea Jésus Christophe.

Pe vremea aceea, trăia unul Cezar care,

ca şi Bonaparte, Iulius Cezar putea să dicteze mai multe scrisori deodată, era un dictator!

După care vine istoria Franţei, care începe cu

François I (care) era fiul lui François 0

urmat de

Ludovic al XV-lea, care era stră-strănepotul unchiului său Ludovic al XIV-lea.

În Franţa au mai trăit şi alte personalităţi ciudate, precum Montaigne, (care) toată viaţa sa a încercat să scrie, dar nu a putut să facă decît eseuri,

sau

Ioana d’Arc, care vedea apariţii invizibile,

sau, nu mai puţin interesant,

Victor Hugo (care) s-a născut la doi ani.

Toate acestea s-au petrecut în Franţa, care este şi ea o ţară aparte, căci

Pe lume, nu există decît Franţa care nu este o ţară străină! (Între paranteze fie spus, adevărul acestei afirmaţii m-a impresionat atît de mult încît propun să-l preluăm noi repede, pînă nu cere cineva drept de autor pe el şi să-l facem brand de ţară: România, singura ţară de pe lume care nu e în străinătate!)

În Franţa s-au întîmplat însă şi lucruri mai neplăcute. Astfel, de pildă,

în Evul Mediu, sănătatea nu fusese încă inventată.

Dat fiind că nici românii nu fuseseră inventaţi pe atunci, nu-i putem bănui pe aceştia că le-ar fi furat sănătatea francezilor, care pe atunci erau vai de mama lor, după cum se poate deduce din re