Un comentator al tuturor tipurilor de fenomene (specie naţională) susţinea de curînd că oamenii, mai exact românii, ar avea tendinţa irepresibilă să ia de bună orice informaţie pozitivă. Motivul: omul are nevoie de încurajări. De aceea, e uşor de manipulat (de către putere, opoziţia nu se ocupă cu aşa ceva).
Nu sînt psiholog, nici sociolog, şi nu mi-a căzut sub ochi nici un studiu care să confirme ori să infirme ideea. Îmi permit să am rezerve. În schimb, nu e nevoie de nici o specializare ca să constaţi că lucrurile se petrec taman pe dos în cazul covîrşitoarei majorităţi a comentatorilor, inclusiv cel citat: sînt gata să îmbrăţişeze imediat orice ştire negativă, preferabil catastrofică, şi manifestă o superioară suspiciune faţă de orice rază de soare sau gură de oxigen.
E uşor să fii catastrofic
Cînd spun comentatori, nu mă refer numai la jurnalişti. Într-un fel, la ei e mai uşor de înţeles: cineva i-a învăţat că numai ştirile nasoale sînt de impact, iar cifrele de tiraj-audienţă sînt direct proporţionale cu numărul de morţi. Că nu e aşa o dovedeşte – paradoxal – tot presa, mai exact o anumită parte a ei, cea tabloidă: maşinile, casele şi vacanţele luxoase ale vedetelor, performanţele lor sexuale sau de orice alt ordin ţin cu succes prima pagină.
Pe de altă parte, informaţia macabră, tristă sau grotescă n-are nevoie de nici o împachetare, de nici un efort, iar comentariu apocaliptic poate să facă şi o persoană cu un IQ necăjit şi fără vreun talent. E mult mai greu să fii convingător şi interesant vorbind despre ceva frumos. Fenomenul – de altfel – e departe de-a fi specific presei. Aproape orice actor poate fi remarcabil jucîndu-l pe Dracula, dar foarte puţini întruchipîndu-l pe Ghandi. Iar cărţile şi filmele sînt pline de şantaje sentimentale: spune povestea unui copil bolnav de leucemie şi reacţia emoţională a publicului e asig
