Ceea ce s-a întâmplat în momentul Podului de Flori reprezintă un reper de natură morală, dar mai cu seamă un rezervor de energie pozitivă care a trebuit să alimenteze dorinţa de avea proiecte concrete, europene între cele două ţări, a declarat ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurcă.
"Suntem astăzi într-o zi în care ne amintim de un eveniment pe care îl evocăm cu emoţie încă. În acelaşi timp, emoţia noastră nu trebuie să fie copleşită de sentimentul răspunderii faţă de cei care s-au simţit angajaţi moral şi sentimental în reluarea legăturilor normale dintre cele două ţări", a spus Marius Lazurcă.
Mai citeşte şi:
Lazurcă vrea punte mediatică peste Prut
Potrivit diplomatului, România şi Republica Moldova sunt astăzi într-o situaţie privilegiată - aceea de a putea să gândească realizarea mai multe poduri solide, concrete peste râul Prut, pentru că, din păcate, infrastructura transfrontalieră nu este la înălţimea nevoilor comune şi a potenţialului de colaborare economică dintre cele două ţări.
Ambasadorul român la Chişinău a anunţat că viitorul european al Republicii Moldova este o garanţie a continuităţii proiectelor comune, informează Agerpres.
"România şi Republica Moldova îşi propun astăzi să construiască împreună, ca parteneri, un viitor european comun, ca garanţie că proiectele comune au un viitor", a concluzionat el.
Primul Pod de Flori peste Prut a avut loc la 6 mai 1990.