"Aurora" lui Cristi Puiu e un act in sine, cu destul de putini termeni de comparatie. E altceva si trebuie privit, atunci cind va veni, ca altceva. Trebuie sa fim pregatiti, deschisi, la altceva. Dupa aceea, putem spune ca nu ne place. "Moartea domnului Lazarescu" a ajuns sa insemne revitalizarea interesului pentru cinema in/din Romania. Criticii au inventat Noul val romanesc, s-au luat premii, "sintem" la Cannes in fiecare primavara de cinci ani incoace. Publicul filmelor romanesti se intreaba de ce sint premiate, care este motivul, cind nu arata decit mizerie si zi-de-zi. Cinefilii apreciaza arta, studentii la film o imita, cititorii de recenzii se simt mai mindri ca sint romani. In 2010, Cristi Puiu revine cu partea a doua din seria de povesti de la marginea Bucurestiului. Deja selectat la Cannes in programul "Un Certain Regard", "Aurora" nu are inca o data stabilita pentru premiera in Romania, insa, la inceputul acestei saptamini, realizatorii au hotarit sa ofere jurnalistilor un aperitiv - hrana pentru minte, inainte de avanpremiera canneza. Inauntrul comunitatii "de specialitate" interesul este imens si datorita conditiilor de productie particulare: totodata scenarist si regizor, Cristi Puiu joaca rolul principal intr-un film de 2 ore si 59 de minute. Oricit de vulgar ar parea, curiozitatea vizavi de "noul film al lui Puiu" se leaga si de speranta secreta a esecului, cunoscute fiind idiosincraziile si lipsa de compromis ale acestui creator format departe de conventiile cinematografice transmise prin corpul academic roman. Intr-un fel, imi pare bine ca scriu despre "Aurora"inainte ca masinaria de marketing sa re-produca citatele criticilor respectati (citeste straini), decupate din icoane sonore precum The Hollywood Reporter. Cantitatea de informatiedespre film, de obicei atit de variata si de convingator pusa in cuvinte incit ne-ar da motive sa vedem orice prod