Trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, pentru că la un moment dat s-ar putea să ţi se întâmple – cam asta au în minte reprezentanţii administraţiei publice locale care de cincinale întregi au militat pentru descentralizare. Practic, descentralizarea ajunsese la un moment dat un termen mai mult decât abstract, care apărea periodic prin discursuri şi talk-show-uri la nivel central şi local, din aceeaşi serie de noţiuni făcând parte şi alţi termeni la fel de vehiculaţi şi tociţi de atâta folosire – deconcentrare şi debirocratizare.

Iată însă că, în 2010, descentralizarea începe tot mai mult să devină o realitate, însă în niciun caz sub forma pe care şi-au dorit-o factorii locali. Cel mai bun exemplu în acest sens e procesul de descentralizare a spitalelor. Sătul să încaseze upercuturi în serie de la presă, şi un număr record de înjurături pe cap de funcţionar de la românii obişnuiţi confruntaţi cu realitatea paranormală din majoritatea instituţiilor sanitare din ţară, Ministerul Sănătăţii vrea probabil să scape elegant de ele, pasându-le spre administraţia locală. Un fel de delegare a blestemelor şi invectivelor. Pentru că acest cadou neaşteptat vine spre consiliile locale cu un pachet generos de datorii neachitate, fără speranţă, şi cu o grămadă de afaceri clientelare nerezolvate. Conform celor care s-au ocupat de punerea în practică a acestui proiect, primarii din ţară ar fi extrem de încântaţi de acest transfer. Mulţi primari însă nu se declară deloc încântaţi, dar probabil că încă nu şi-au dat seama că ar trebui să fie, sau de ce ar trebui să fie. Aceasta în condiţiile în care sunt tot mai multe primării, inclusiv în vestul ţării, mai ales în cazul comunelor devenite oraş la normă, şi a satelor „upgradate” la gradul de comună, în care primăriile sunt la un pas de fi declarate la fiecare 12 luni, spre sfârşit de an şi buget, în stare de faliment, fiind pusă sub sem