La patru ani de la prima trimitere în judecată şi doi de când instanţa supremă a cerut returnarea dosarului la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru refacerea urmăririi penale, procurorii au dispus, din nou, trimiterea în judecată a fostului premier Adrian Năstase pentru luare de mită în formă continuată şi şantaj în legătură cu bunurile importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele acestuia.
Alături de el au mai fost trimişi în judecată soţia sa, Daniela, dar şi fostul inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii (I.S.C.), Irina Paula Jianu.
Potrivit rechizitoriului remis spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în perioada 2002 - 2004, pe când era premier, Adrian Năstase ar fi primit, în mod repetat, prin intermediul soţiei sale, foloase necuvenite în cuantum de 22.155.985.853,08 lei vechi (aproximativ 630.000 euro la cursul de schimb 2002/2004), respectiv contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi respectiv municipiul Bucureşti, str. Cristian Tell.
Sumele de bani au fost primite de la Irina Paula Jianu în scopul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi pentru asigurarea pentru aceasta a unui statut care să îi confere autoritate deplină în cadrul instituţiei la conducerea căreia se afla.
În ceea ce-l priveşte pe Ioan Păun, acesta a achiziţionat bunurile din China şi le-a depozitat la sediul Ambasadei României din China, acestea fiind ulterior încărcate în containere şi transportate până în România, toate aceste servicii fiind făcute în scopul numirii şi menţinerii sale în funcţiile de consul general, şef al Consulatului General al României la Hong Kong, precum şi pentru