Stresul la locul de muncă creşte riscul bolilor de inimă la femeile cu vârste sub 50 de de ani.
Specialiştii danezi experţi în medicina muncii şi de mediu, care au realizat studii pe 12.000 de subiecţi pe o perioadă de 15 ani, până în 2008, au ajuns la concluzia că activităţile stresante de la serviciu dăunează mai mult inimii femeilor tinere decât a celor cu vârste de peste 50 şi 60 de ani, informează BBC online.
Pe de altă parte, riscul îmbolnăvirii este cu mult mai redus la femeile care adoptă o atitudine mai relaxată în faţa muncii stresante, luând partea pozitivă a activităţii lor şi implicându-se în mod activ în aceste situaţii, dar mai "confortabil", cu calm şi răbdare. În afară de alţi factori de risc ai bolilor cardiace, cum ar fi diabetul sau fumatul, stresul la locul de muncă are cu 35% mai multe şanse de a provoca bolile de inimă.
Între măsurile preventive de instalare a stresului, speciliştii recomandă mersul pe jos pe o anumită porţiune din drumul către locul de muncă sau urcatul pe jos la scărilor şi nu în ultimul rând discuţiile deschise despre stres cu colegii şi şefii.
Stresul la locul de muncă creşte riscul bolilor de inimă la femeile cu vârste sub 50 de de ani.
Specialiştii danezi experţi în medicina muncii şi de mediu, care au realizat studii pe 12.000 de subiecţi pe o perioadă de 15 ani, până în 2008, au ajuns la concluzia că activităţile stresante de la serviciu dăunează mai mult inimii femeilor tinere decât a celor cu vârste de peste 50 şi 60 de ani, informează BBC online.
Pe de altă parte, riscul îmbolnăvirii este cu mult mai redus la femeile care adoptă o atitudine mai relaxată în faţa muncii stresante, luând partea pozitivă a activităţii lor şi implicându-se în mod activ în aceste situaţii, dar mai "confortabil", cu calm şi răbdare. În afară de alţi factori de risc ai b