Campania pentru legislativele din Marea Britanie a fost urmărită cu destul de mare atenţie de mediile de informare franceze. Dezbaterile din lumea anglo-saxonă vin uneori cu noutăţi de natură să intereseze şi vechile democraţii continentale. Un articol de Matei Vişniec.

Campania pentru legislativele din Marea Britanie a fost urmărită cu destul de mare atenţie de mediile de informare franceze. Dezbaterile din lumea anglo-saxonă vin uneori cu noutăţi de natură să intereseze şi vechile democraţii continentale.

Americanii şi britanicii au în comun un anume gust pentru exacerbarea mediatică a acestor dueluri electorale şi ceea ce inventează ei în acest domeniu este preluat mai întotdeauna, dar în general cu întârziere şi de Franţa.

Dezbaterile televizate de exemplu s-au născut în Statele Unite şi a trebuit să treacă multe decenii până când ele să ajungă şi în Marea Britanie şi Franţa.

Candidaţii americani la preşedinţie au fost tot aşa primii care şi-au implicat soţiile în campaniilor lor. Ceea ce în Franţa a fost multă vreme un lucru de neconceput. Soţia lui De Gaulle de exemplu era considerată un fel de mătuşică modestă, i se spunea de altfel mătuşa Yvonne, nimeni n-ar fi îndrăznit să-i ceară să ia cuvântul în public.

În Franţa, chiar şi astăzi, la alegerile legislative, soţiile principalilor candidaţi rămân în umbră, doar soţiile candidaţilor la prezidenţiale au mai început să iasă pe câmpul de luptă. Faptul că în Marea Britanie, cei trei principali şefi de partide n-au ezitat să mizeze şi pe soţiile lor, pentru a câştiga voturi este fără îndoială o strategie, pe care o examinează acum unii oameni politici şi în Franţa. Pot fi soţiile uneori nişte "arme secrete", cum spunea David Cameron despre soţia lui, Samantha ? Cu siguranţă că da, în condiţiile în care orice campanie electorală este şi un show mediatic.

Francezii observă în orice