Ministerul Economiei a anunţat, ieri, că agenţii economici au depus 419 proiecte, în valoare totală de 14,2 miliarde lei, în cadrul Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", pentru producerea energiei termice şi electrice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile.
Cererile de finanţare au fost depuse în cadrul celei de-a doua etape a sesiunii de propuneri de proiecte ce s-a încheiat recent.
Reprezentanţii ministerului Economiei au precizat: "La sfârşitul perioadei de depunere au fost primite 419 proiecte , în valoare totală de aproximativ 14,2 miliarde lei (inclusiv TVA), care au solicitat asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de circa 8,3 miliarde lei. Suma alocată cererii de proiecte este de 420 milioane lei".
C.D.