Misiunea Fondului Monetar (FMI) aflată la Bucureşti a anunţat că analizează măsurile prezentate joi de preşedintele Traian Băsescu, informează un post de televiziune de ştiri.Oficiali ai FMI aflaţi la Bucureşti studiază cifrele şi situaţiile prezentate de preşedintele Traian Băsescu şi declară că nu au solicitat statului român să ia măsuri de reducere a salariilor pentru diminuarea deficitului bugetar. "FMI doreşte să vadă România ieşind din criză", a spus reprezenta
Misiunea Fondului Monetar (FMI) aflată la Bucureşti a anunţat că analizează măsurile prezentate joi de preşedintele Traian Băsescu, informează un post de televiziune de ştiri.
Oficiali ai FMI aflaţi la Bucureşti studiază cifrele şi situaţiile prezentate de preşedintele Traian Băsescu şi declară că nu au solicitat statului român să ia măsuri de reducere a salariilor pentru diminuarea deficitului bugetar.
"FMI doreşte să vadă România ieşind din criză", a spus reprezentantul la Bucureşti al FMI.
Conform unui comunicat al purtătorului de cuvânt al Guvernului României, în acest moment premierul Emil Boc şi ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, elaborează un proiect al Scrisorii de Intenţie către FMI, în care se menţionează intenţia de a ţine deficitul bugetar sub 7 la sută.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi că "fondul de salarii va scădea în aparatul de stat cu 25 la sută, iar până la sfârşitul anului şefii de instituţii au obligaţia de a face selecţia, să-i aleagă pe cei mai buni, nu clientela politică, astfel încât, în 2011, menţinându-se anvelopa salarială şi în speranţa creşterii economiei, salariile să poată reveni la cele de acum. Această măsură se aplică de la 1 iunie. În privinţa pensiilor, Guvernul îşi va menţine transferul de 1,7 miliarde euro la fondul de pensii, dar, pentru a acoperi pensiile la nivelul actual ar mai trebui