Expoziţia mondială de la Shanghai adună un univers pe cinci kilometri pătraţi. Sursa: Călin Hera
Din cinci în cinci ani, reprezentanţi ai majorităţii ţărilor se adună să arate cine sunt şi ce vor. Expoziţiile mondiale, fără a fi reţete de afaceri pentru organizatori, sunt ocazii excelente de promovare şi şanse unice pentru vizitatori, care intră în contact cu culturi diferite şi află primii tendinţe tehnologice.
Miza expoziţiei Shanghai 2010 e mai mare decât oricând, fiindcă totul e imens atunci când vine vorba despre China, oricum ai privi lucrurile. Pe de o parte, orice contract încheiat cu firme sau cu autorităţi chineze înseamnă mană cerească pentru firmele occidentale lovite de criza economică. Orice grup de turişti chinezi înseamnă hoteluri pline.
De partea cealaltă, autorităţile comuniste vor să facă o demonstraţie a forţei lor, atât în exterior, cât şi în interior, într-o ţară în care liberalizarea, oricât de atent controlată ar fi, nu poate opri informaţia să circule. Din tot acest joc în care se licitează sume uriaşe (se vorbeşte de cheltuieli de aproximativ 50 de miliarde de dolari), vor câştiga, în primul rând, aceia care vor semna contracte.
Porţia de libertate permisă
Un câştig greu de cuantificat vor avea însă zecile de mii de voluntari chinezi care „deservesc” pavilioanele şi zecile de milioane de vizitatori. Pentru majoritatea, aceasta e o şansă unică de a „evada” din lumea lor atent controlată de autorităţile comuniste şi de a lua contact cu alte lumi, unele foarte diferite. Despre unele doar au citit sau au auzit, despre altele habar nu vor fi având.
Am văzut la cozile de la pavilioane oameni simpli, îmbrăcaţi modest, am văzut oameni cu alură de intelectuali, am văzut bătrâni şi copii şi foarte mulţi tineri aşteptând cu încredere câte două-trei ore să intre în câte un pavilion. I-
