Ronald Bergan, doctor în filozofie, engleză şi literatură, istoric de film, critic şi lector, este un colaborator permanent al publicaţieiThe Guardian. A organizat numeroase stagiuni la National Film Theatre din Londra, unde a ţinut numeroase conferinţe. A citit manuscrise pentru European Screen Fund, fiind totodată consultant şi scriitor pentru cîteva documentare TV. Este fostul vicepreşedinte al FIPRESCI; a ocupat poziţia de preşedinte al juriului la numeroase festivaluri de film; a prezidat un număr mare de conferinţe despre cinematografie. În prezent, locuieşte în Franţa; aici, a ţinut prelegeri de literatură, teatru şi film la Sorbona, la Institutul Britanic din Paris şi la Universitatea din Lille. De asemenea, s-a aflat în fruntea Universităţii Florida International din Miami, unde a predat istoria şi teoria filmului. Este autor al multor cărţi, printre care se numără: Sergei Eisenstein: A Life in Conflict, Jean Renoir: Projections of Paradise, The Coen Brothers, Anthony Perkins: A Haunted Life, Francis Coppola: The Making of his Movies, The Bloomsbury Foreign Film Guide, The United Artists Story şi The Eyewitness Guide to Film. Cartea François Truffaut Interviews, editată de el, a fost publicată în 2008.

Sînteţi unul dintre criticii care s-au oprit la cinematograful românesc, cu aprecieri şi critici deopotrivă, fiind foarte prezent, în ultimii ani, la festivalurile din România. Pentru dumneavoastră, filmul regizat de Cristi Puiu, Moartea domnului Lăzărescu (din 2005), este un punct de cotitură pentru cinema-ul românesc, destul de invizibil pînă atunci. Cum arată cinematograful românesc după acest titlu?

Cred că cinema-ul românesc a trebuit să se uite spre trecut, fiind nevoie de cel puţin zece ani ca să treceţi de perioada dictaturii lui Ceauşescu. Pentru cinematografia franceză, a durat mai mult pînă s-a depăşit trecutul d