Cu un deceniu mai tînăr decît Coşbuc, venit la Bucureşti tot din Ardeal, colaborator consecvent la revistele unde acesta publicase (mai ales la «Sămănătorul»), St. O. losif a fost privit multă vreme drept un soi de Coşbuc minor: nimic mai fals! Dacă originea şi biografia celor doi sunt în parte asemănătoare, St. O. losif şi Coşbuc ţin de două epoci şi de două mentalităţi diferite; îi desparte doar o generaţie, însă losif nu mai este un ardelean transplantat.

Înrudirile cu Coşbuc privesc biografia: părăsind Ardealul şi venind de tînăr în Ţară, Iosif s-a lansat de timpuriu în literatură, publicînd imens la principalele reviste ale epocii; a dus viaţa ştearsă a unui funcţionar mărunt, nu a repurtat succese sociale şi a murit tînăr; cu excepţia unei şederi de doi ani la Paris, extrem de importantă pentru formaţia lui (1899-1901), nu a ieşit din cadrele modeste ale existenţei de amploaiat bucureştean. îl înrudeşte cu Coşbuc şi precocitatea literară: la doar 13 ani publică prima sa poezie, la 19 ani dădea deja extraordinare versiuni româneşti din Heine, iar la 20 de ani ajunsese aproape un „scriitor profesionist", încercînd chiar să trăiască din scris.

În regimul traducerilor, cei doi seamănă şi mai mult: ca şi antecesorul său, scriitorul imaginează un adevărat „program de traduceri'', urmărind să transpună în româneşte marea poezie universală. Iosif oferă variante subtile şi inspirate ale marilor poeţi germani (Goethe, Schiller, Heine, Bürger, Lenau, Wagner), îi traduce pe Shakespeare, Shelley, pe Corneille, La Fontaine, Molière, Verlaine, Carducci, Petöfi etc. A învăţat engleza pe cont propriu de dragul lui Shakespeare; s-a perfecţionat la Paris în franceză cu gîndul la versurile pe care urma să le traducă; a ţinut nu doar să refacă direct din original spiritul textului, dar să şi respecte scrupulos prozodia marilor poeţi. Prima sa carte a