Mai devreme sau mai târziu, Iranul va dispune de mijloacele necesare producerii armelor nucleare. Pentru Statele Unite şi aliaţii lor, adevărata provocare de azi este să se obişnuiască cu această idee, oricât de neplăcută ar fi ea.

La sfârşitul lui aprilie, presa a publicat o notă de serviciu confidenţială, în care Secretarul Apărării, Robert Gates, susţine că SUA nu au o strategie pe termen lung pentru a contra ambiţiile Teheranului. Şi metodele folosite în trecut au fost ineficace. George W. Bush a jucat pe cartea durităţii, fără a reuşi să convingă Iranul să-şi suspende programul nuclear. Obama a mizat pe politica mâinii întinse, dar Iranul a refuzat din nou să se aşeze la masa negocierilor.

În acest context, dacă strategia sancţiunilor eşuează, nu mai rămân decât două opţiuni: fie lansarea unei operaţiuni militare, fie acceptarea ideii că Iranul va avea bomba atomică. Cei mai mulţi experţi sunt de acord că o operaţiune militară nu va face decât să întârzie cu câţiva ani programul nuclear al Teheranului. Ba chiar unii susţin că, dacă există ceva capabil să-i solidarizeze pe iranieni, aceasta ar fi o intervenţie militară străină. Situaţia actuală din Iran lasă măcar loc speranţei într-o schimbare politică, în anii ce vin. Dacă Iranul ar fi atacat, această speranţă ar fi spulberată.

O operaţiune militară va întări actualul regim, precum şi decizia acestuia de a obţine bomba. Pe de altă parte, deschiderea unui nou front într-o ţară musulmană este ultimul lucru pe care să şi-l permită SUA, atât în plan politic, cât şi economic, iar Robert Gates e conştient de asta. Între altele, Al-Qaida este o organizaţie sunită, iar noi n-avem nevoie să ne ostilizăm şi lumea musulmană şiită, pe deasupra. Apoi, ne putem închipui că Iranul dispune de mijloace de ripostă la un atac. Dacă vrem cu adevărat să ne retragem, într-o zi, din Irak şi Afganistan, vom avea nevoi