Ministerul Sănătăţii intenţionează să elimine tarifele pe care unităţile sanitare şi serviciile de ambulanţă sunt obligate să le achite în prezent pentru obţinerea avizelor de utilizare a dispozitivelor medicale, potrivit unui ordin aflat în dezbatere publică începând de astăzi.
Ordinul modifică un alt act normativ, din 2009, potrivit căruia toate unităţile sanitare publice, serviciile de ambulanţă judeţene şi serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov, precum şi echipajele serviciilor mobile de urgenţă, reanimare, descarcerare - SMURD trebuie să plătească Oficiului Tehnic de Dispozitive Medicale (OTDM)o serie de taxe pentru obţinerea avizului de punere în funcţiune a dispozitivelor medicale utilizate sau pentru obţinerea buletinelor de verificare periodică a acestora.
"Având în vedere situaţia dificilă cu care ne confruntăm în acest an, încercăm să eficientizăm activitatea în unităţile sanitare şi serviciile de ambulanţă şi să reorganizăm circuitul financiar. După ce am stopat măsura aberantă prin care unităţile sanitare erau nevoite să plăteasca ambulanţelor pentru transportul pacienţilor de la un pavilion la altul, acum intenţionăm să scutim spitalele de la plata acestor tarife nejustificate",spuneministrul Sănătăţii,Cseke Attila.Potrivit lui Cseke,măsura nu va avea afecta activitatea OTDM sau calitatea verificărilor realizate de către această instituţie, iar astadeoarece, începând din acest an, unitatea nu mai este nevoită să funcţioneze din venituri proprii, fiindfinanţată de la bugetul de stat.
Ministerul Sănătăţii estimează că măsura pe care doreşte să o introducă începânddin iuniear însemna economii la serviciile de ambulanţă de cel puţin 5-6 miliarde lei anual, iar pentru spitale, cel puţin dublul acestor sume.
Sursa: newsin.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume