Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET: Daniel Crista, ecologistul care vrea la olimpiadă

Publicat in Adevarul, vineri 7 mai 2010 ·

Student la Ecologie, tânărul este pasionat de protecţia mediului, dar iubeşte în aceeaşi măsură ieşirile cu bicicleta.Daniel iubeşte bicletele încă de la vârsta de opt ani, atunci când a primit în dar de la părinţi un pegas roşu.

PROFIL

Născut: 19.01.1991

Ocupaţie: student

Studii: Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Secţia de Ecologie şi protecţia mediului

Familie: necăsătorit

„Mă plimbam cu bicicleta ca orice copil, făceam ture întregi şi niciodată nu mă plictiseam, dar abia la vârsta de 14 ani am descoperit că ciclismul este şi o pasiune”, a spus tânărul.

Aventura lui Daniel în lumea ciclismului a început odată cu înscrierea tânărului în Asociaţia Bike Attack din Reşiţa. „Băieţii de la Bike Attack, care mi-au atras atenţia cu diferitele lor ture cu bicicleta. După mai multe participări, am prins gustul aventurii şi am început să merg pe toate coclaurile de unul singur”, a spus tânărul.

Prima tură, cu ghinion

Timp de trei ani, tânărul a colindat toate zonele montane din apropierea Reşiţei. Împreună cu prietenii sau chiar şi singur, Daniel rata nicio ocazie de a se antrena. Primul traseu mai lung pe care reşiţeanul l-a făcut a fost cu puţin ghinion. „Prima mea bicicleta cu care am fost la Roşia Montană a fost un model de metal şi înainte cu doi kilometri de a ajunge în localitate am avut puţin ghinion şi mi s-a rupt axul de la roata din spate. Problema s-a rezolvat a doua zi, când am mers în primul oraş să îmi cumpăr altul”, a mai spus ciclistul.

La 17 ani, Daniel a vrut să participe la o primă întrecere „Liman Bike Race”. „La primul meu concurs am făcut o tură de două zile până la Roşia Montană. Am parcurs 35 de kilometri şi am fost o surpriză pentru ceilalţi concurenţi pentru că nimeni nu se aştepta să rezist. Era un concurs greu şi pentru cei cu experienţă. Am ieşit pe locul patru la acel concurs”,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 24 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 57 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 43 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 39 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 57 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 2 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°