Repede ochire istorică. Omul e fiinţă competitivă, clasamentele atrag mulţimea, pun sângele în mişcare si dau iluzia măreţiei.

Premiul (derivat fie din praemium, dar, folos, răsplată, fie din pretium, preţuire în bani a valorii) recompensează, cu lauri ori cu monede, şi stabileşte o ierarhie. Sunt vizate mai ales profesiunile din zona „inutilului" (în accepţiunea lui D.D. Roşca), cele fără o valoare de întrebuinţare imediată şi pipăibilă. La noi, primul premiu literar e acordat de Societatea literară română, viitoarea Academie, în 1868, când Timotei Cipariu primeşte 300 de galbeni pentru Gramatica limbii române. Din donaţii se constituie Premii precum Zappa, A.I. Cuza, Adamachi. Marele Premiu Năsturel (pentru care s-a dăruit o jumătate de moşie!) se decernează din patru în patru ani. Până în 1947, Academia acordă 120 de premii literare. Regulamentul de funcţionare al Societăţii Scriitorilor Români, din 1909, prevede şi că „Societatea va putea plăti anual premii, din fondurile sale, când acestea vor îngădui, sau când persoanele binevoitoare vor lega sau oferi sume cu asemenea destinaţie". Abia din 1921, sub preşedinţia lui Corneliu Moldovanu, premiile devin o realitate. Între 1922 şi 1945, S.S.R. acordă 151 de premii. Printre premianţi, 7 femei. Pentru numărul şi valoarea (materială şi simbolică) a premiilor din perioada comunistă, detalii preţioase în Ioana Macrea-Toma, Privilighenţia. Instituţii literare în comunismul românesc (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2009). Între 1949 şi 1964, Premiul de Stat pune în umbră premiile Uniunii. Premiile Academiei sunt mai ales „de prestigiu". Vor fi concurate mai apoi şi de Premiile Cântarea României, de cele ale Consiliului Culturii. Dinamica lor e bruiată de intruziuni politice, dar cărţile bune ale epocii nu rămân nerecompensate.

Proliferării premiilor din perioada comunistă îi răspunde, în alt r