Cultural John Turturro face dovada talentului său într-un film senzaţional, semnat Joel Coen.
America anilor ’40. Barton Fink (John Turturro), un foarte apreciat dramaturg din New York, vine în Los Angeles după ce câştigă un contract bănos cu Capital Pictures. Primul scenariu pe care trebuie să-l scrie este al unui film de categoria B, mai exact o poveste despre wrestling, care respectă mereu acelaşi tipar.
Din păcate, Fink intră într-o acută pană de inspiraţie din care nu poate ieşi. Scenaristul se mai calmează puţin după ce-l cunoaşte pe jovialul Charlie Meadows (John Goodman), tipul americanului mediu, alături de care îşi pierde după-amiezile sperând că, între timp, îi va reveni inspiraţia.
Într-un final, Barton apelează la Mayhew, un scriitor cunoscut din L.A. Acesta este însă mai mereu beat, aşa că Fink se apropie de soţia acestuia şi, la scurt timp, încep o relaţie.
Specialist în umor negru
Renumit pentru umorul negru din filmele lui, Joel Coen a respectat reţeta şi în acestă peliculă. Lansat la Cannes, în 1991, „Barton Fink” a cucerit Premiul Palme d’Or cu unanimitate de voturi, juriul prezidat de Roman Polanski acordându-i şi Premiul pentru regie, dar şi pe cel de interpretare lui John Turturro.
În anul următor, filmul a fost nominalizat la trei categorii ale Premiului Oscar.
23.20 - TVR