Conform unei definiţii clasice, camarila reprezintă un grup de favoriţi ai unui rege sau ai unui şef de stat, care influenţează din interese personale actele suveranului şi treburile statului. Pentru România, putem vorbi de existenţa unei camarile regale in timpul regilor Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai. Opinia publică românească, insă, cantonează ideea de camarilă doar in timpul domniei lui Carol al II-lea, motivul fiind rolul major, uneori determinant, in evoluţia României, avut de favoriţii acestui rege.

Prioritar nu interesează relaţia dintre Carol şi Elena Lupescu, ci influenţa pe care Elena Lupescu şi anturajul ei au avut-o asupra evoluţiei României. Pe măsura indepărtării in timp a perioadei interbelice, imaginea unei societăţi româneşti conduse in fapt, din umbră, de amanta regelui Carol al II-lea, pare tot mai stranie. Şi, totuşi, imaginea este reală. Pentru o gândire lucidă, este aproape de neinţeles cum in România atâtea energii s-au consumat in jurul Camarilei regale conduse de Elena Lupescu; cum a reuşit aceasta să se menţină timp de zece ani in postura de factor determinant al aducerii la Putere a unor oameni politici sau a altora, de indepărtare a unora sau a altora; cum a reuşit să reziste unei opinii publice care-i era tot mai ostilă. Trebuie avute in vedere pentru răspunsurile la aceste intrebări atât majorele defecte de caracter ale lui Carol, inteligenţa deosebită a amantei sale, cât şi complicităţile interesate din lumea politică şi economică a României, uneori impulsionate de factori externi. Este evident că, privită la scara ansamblului Istoriei românilor, domnia Camarilei regale in frunte cu Elena Lupescu asupra României este un moment ruşinos. Cu atât mai mult trebuie larg cunoscut, in amănunţime, ca să nu se mai repete.

La capitolul adversari ai Camarilei se inscriu foarte multe personalităţi ale epocii, nu num