Probabil cu asta voi rămâne după ce va trece o bună perioadă de timp de la incheierea lecturii romanului (nuvelei?) Geneza, de Bernard Beckett*.
Nu, nu chiar cu asta, asta e doar contribuţia românească (a traducătorului, a redactorului) la o carte care a avut mare succes, dacă peste 20 de ţări au semnat contracte de publicare şi pentru care Quercus, editorul britanic, a plătit cel mai mare avans până la acea dată pentru o carte adresată publicului adolescentin.
De fapt, acum, la finalul lecturii, ăsta e lucrul care mă intrigă cel mai mult: cum a putut fi marketată cartea ca fiind pentru adolescenţi, când ea, e clar, NU se adresează acestui public? Pentru că nu ştiu, chiar nu ştiu ce vor inţelege adolescenţii din ea, nu ştiu cum ii poate ţine lipiţi de paginile ei. Dar, e adevărat, tânăra Anax are 14 ani...
Povestea nu este, de fapt, povestea tinerei Anax (Anaximander), cea care dă examen de admitere la Academie (cea care conduce lumea, cea care dă sfaturi conducătorilor lumii) şi işi alege ca subiect viaţa lui Adam Forde, cunoscut revoluţionar. Ci este chiar povestea lui Adam Forde. Sau mai degrabă a societăţii pe care mai mult o bănuim in spatele personajelor, ca un decor desenat, ca o scenorafie a unei piese de teatru, creată de un scenograf iscusit care, prin câteva tuşe, reuşeşte să ne facă să ne imaginăm o intreagă lume.
Şi este vorba despre o lume care, pe la 2050, fondează o nouă Republică, da, Republica lui Platon, care Platon are un locotenent, o femeie pe nume Aristotel, Republică in care mai trăieşte Pericle, mentorul/tutorele lui Anaximander şi tot aşa. O Republică infiinţată după o catastrofă, după o molimă care a decimat populaţia planetei. O Republică ai cărei cetăţeni sunt impărţiţi in clase: Muncitori, Soldaţi, Tehnicieni, Filosofi şi in care bărbaţii şi femeile trăiesc separat chiar şi după ce se căsătoresc (se intâlnesc cu
