Creşterea taxelor şi impozitelor ar duce la reducerea investiţiilor şi a consumului, la creşterea şomajului şi prelungirea recesiunii cu încă un an. Preşedintele Băsescu a declanşat ieri războiul împotriva extinderii rolului statului.

Regula de aur este simplă: în criză, nu creşti impozitele şi taxele, ci le scazi cât poţi, ca să stimulezi investiţiile şi consumul. Cum companiile nu (mai) au bani, banca centrală reduce ratele dobânzilor şi tu, stat, canalizezi banii prin politica fiscală spre nenorocitele alea de investiţii care îţi creează locuri de muncă şi îţi asigură consumul. Unele dintre aceste investiţii - poate cele mai multe - se vor pierde pentru totdeauna, bani aruncaţi la canal, dar, mai important, altele vor reuşi să producă profit sănătos - fără proptele, subvenţii, ajutoare de stat ori bailout -, vor relansa producţia şi creşterea economică. Cu alte cuvinte, laşi piaţa să îşi creeze singură anticorpii anticriză, iar rolul tău, ca stat, se reduce la funcţia de asistent: administrezi vaccinul fiscal şi monetar şi faci ajustări minimale acolo unde slăbiciunile regionale ameninţă starea generală. Rănile vor fi adânci şi dureroase, dar într-un timp relativ scurt se vor închide şi se vor vindeca. Piaţa, însănătoşită şi revigorată, va avea grijă de asta.

Dar eşti „stat social'', e criză şi n-ai bani la buget, în schimb ai de plătit salariile bugetarilor şi pensiile, ai datorii scadente care trebuie achitate, nevoia te strânge din toate părţile şi totul arde. Ce faci? O opţiune este să rămâi fidel regulii de aur, şi atunci eşti obligat să-ţi reduci la sânge cheltuielile, chiar dacă asta înseamnă restructurarea severă a administraţiei, concedieri în masă, îngheţarea salariilor şi a pensiilor şi orientarea proiectelor de investiţii naţionale spre cele care sunt susceptibile să susţină cel mai bine şi mai repede însănătoşirea economică