Nu sunt foarte mulţi aceia care ştiu că prozatorul Borges a fost, de la începutul carierei sale până la sfârşitul acesteia, dublat de un fascinant poet.

Împărtăşim aceeaşi opinie cu cea a distinsului traducător şi eseist Andrei Ionescu, din prefaţa volumului antologic* pe care l-a realizat din creaţia marelui argentinian: „Este foarte semnificativ faptul că activitatea lui literară a început şi s-a încheiat cu poezia. Mai mult, se poate spune că opera lui literară este, în mod esenţial, poezie. (...) Când ne referim la Borges, este poate mai adevărată ca oricând afirmaţia că fiecare pagină a unui scriitor autentic dă seama despre întreaga sa creaţie" (p. 5). Traducătorul român îl citează, în acest sens, pe unul dintre cei mai importanţi exegeţi borgesieni, Jaime Alazraki, după care cele mai reuşite proze ale lui Borges sunt intense „metafore epistemologice" (într-o formulare preluată de la Umberto Eco).

Volumul alcătuit de Andrei Ionescu, masiv şi bine documentat, cuprinde poeme din toate etapele creaţiei lui Borges, călăuzindu-se după ediţia de referinţă, Obras completas, Emece Editores, Buenos Aires, 1989-1996, fără să o reproducă întocmai: traducătorul şi eseistul român împleteşte, în această realizare cu totul remarcabilă, două criterii - cel cronologic şi cel al genurilor literare, consubstanţiale gândirii creatoare a lui Borges însuşi, urmărind procesul de universalizare a acesteia,

Universul complex al poeziei marelui argentinian este impregnat de aluzii culturale, profesând un veritabil cult al intertextualităţii. Până şi marea din poemul omonim este una culturală, memorie a faptelor lui Ulise şi Sindbad. Paradoxal, uitarea este, şi ea, o temă preferată. Derizoriul ei, acceptat cu o anume seninătate, exprimă graba omului de a reconfigura semantica lumii: „Uşor nu-i să dezlegi ce-i timpul, labirint/ Multiplu, unu şi