Poet şi prozator, Gabriel Chifu s-a născut pe 22 martie 1954, la Calafat. A absolvit Colegiul „Carol I“ din Craiova, în 1973, şi Facultatea de Electrotehnică, secţia „Automatizări şi Calculatoare“, din acelaşi oraş, în 1979. Între anii 1985 şi 2009, a lucrat la revista Ramuri din Craiova, ca redactor, pînă în 1991, şi apoi ca redactor-şef. În prezent, este vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi director-adjunct al revistei România literară. Scrierile sale au apărut în antologii şi reviste din Anglia, Franţa, China, Italia, Serbia, Grecia, SUA, Haiti, Belgia, Cehia. Ultimele volume publicate: Visul copilului care păşeşte pe zăpadă fără să lase urme sau Invizibilul, descriere amănunţită (Polirom, 2004), Relatare despre moartea mea sau Eseu despre singurătate (Polirom, 2007), Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită şi tot de el povestită (Ramuri, 2009). L-aţi cunoscut foarte bine pe Marin Sorescu. V-a fost şef laRamuri. Cum era în situaţiile administrative? De fapt, cum era ca om? Într-adevăr, am fost foarte apropiat de Marin Sorescu. L-am cunoscut la sfîrşitul anilor ’70 şi m-am bucurat de încrederea şi de prietenia lui: în mai multe interviuri, cînd era întrebat despre scriitorii tineri în talentul cărora crede, mă numea. În 1985, m-a luat la Ramuri, aveam susţinerea sa şi a lui Romulus Diaconescu, aflat şi el în redacţie, şi, important, aveam susţinerea lui D.R. Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor. A fost ceva foarte dificil de realizat, ca un fel de a muta munţii. Am fost angajat pe post de corector, nefiind membru PCR, şi, abia după aceea, pe post de redactor. Această colaborare şi această apropiere dintre noi au continuat fără cusur pînă după Decembrie 1989, cînd tot el m-a numit redactor-şef adjunct al revisteiRamuri, ce tocmai fusese preluată de Uniunea Scriitorilor. La începutul anului 1990, parcă din senin