Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu este singura universitate din ţară acceptată în proiectul Erasmus Mundus Mobility with Asia (EMMA). Programul presupune venirea la Sibiu a unor studenţi din ţările asiatice.
Obiectivul programului EMMA este de a dezvolta cooperarea între instituţii de învăţământ superior asiatice şi europene, prin schimbul de studenţi şi de personal. Erasmus Mundus Mobility with Asia a început la 1 septembrie 2009 şi include la nivel european 246 de fluxuri de "mobilitate individuală". Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS) este singura din România şi din sud-estul Europei inclusă în acest program. Fondurile alocate proiectului la nivel european sunt de peste 5,5 milioane de euro.
Burse de minimum 1.000 de euro pe lună
Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu a început prin a găzdui de anul trecut 20 de studenţi asiatici şi şase profesori în cadrul acestui program. Studenţii beneficiază de o bursă de 1.000 de euro pe lună, iar profesorii de 2.500 de euro pe lună. De asemenea, restul taxelor este suportat prin finanţarea câştigată de ULBS în cadrul Consorţiului EMMA. Consorţiul a primit resursele necesare din partea EACEA - The Educational, Audiovisual and Culture Executive Agency. Toţi studenţii şi profesorii beneficiază de cursuri de limba română. Studenţii şi profesorii veniţi la Sibiu sunt din ţări precum Bangladesh, India, Pakistan, Filipine şi Cambodgia. Acestora, Universitatea sibiană le-a oferit programe de licenţă, master, doctorat, postdoctorat/parteneriate, staff academic. Materiile le sunt predate în limba engleză, spre deosebire de majoritatea universităţilor europene cuprinse în cadrul EMMA, care aleg ca limbă de predare limba oficială a ţării în care este situată universitatea.
„Această conferinţă de la Sibiu nu era programată la începutul programului. Ceea ce mă impresionează cel mai mult este entuziasmu