Primarul Sorin Oprescu a declarat, vineri, că studiul privind strategia energetică a Bucureştiului, care prevede, printre altele, ca locuinţele cu centrale termice deconectate de la încălzirea centrală să fie reconectate obligatoriu, în maximum cinci ani, la sistemul centralizat este o aberaţie. „Este vorba de un studiu contractat în 2007, înglobat în strategia energetică naţională, efectuat de o firmă din Danemarca. Direcţiile strategice sunt orientative. Evident
Primarul Sorin Oprescu a declarat, vineri, că studiul privind strategia energetică a Bucureştiului, care prevede, printre altele, ca locuinţele cu centrale termice deconectate de la încălzirea centrală să fie reconectate obligatoriu, în maximum cinci ani, la sistemul centralizat este o aberaţie.
„Este vorba de un studiu contractat în 2007, înglobat în strategia energetică naţională, efectuat de o firmă din Danemarca. Direcţiile strategice sunt orientative. Evident că vor interveni o serie întreagă de modificări după apariţia lui pe site”, a spus Sorin Oprescu.
Potrivit edilului şef al Capitalei, „scosul centralelor din apartamente este o aberaţie”, însă studiul care a arătat acest lucru a fost publicat pe site, fără a se interveni asupra lui, fiind vorba de nişte direcţii generale, orientative.
„În momentul în care vom introduce acest proiect spre aprobare consilierilor generali, vor exista analize care să fundamenteze orice fel de măsuri pe care le va lua municipalitatea”, a mai spus Oprescu.
Întrebat de ce a fost postat pe site-ul Primăriei Capitalei într-o formă cu care primarul general nu este de acord, Sorin Oprescu a răspuns că atâta vreme cât studiul a fost astfel conceput, trebuia publicat în această formă, tocmai pentru ca cetăţenii sau persoanele de specialitate să poată să aducă modificări acestui proiect.
Studiul privind strategia energetică a Capitalei, ca