S-a născut în prima zi de Paşti a anului 1945. "Aş vrea ca lucrurile pe care eu le povestesc şi le simt, această legătură cu sărbătoarea de atunci, să le transmit cu ocazia asta tuturor celor care ne ascultă." Actorul Constantin Cojocaru a împlinit ieri 65 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Am sosit de curând dintr-un foarte lung turneu, de fapt au fost două turnee. Unul cu «Ultimele zile ale Ceauşeştilor» şi «Mansardă la Paris». Am fost în Franţa, Belgia şi Luxemburg. Acum parcă sunt într-o perioadă de readaptare, dar nu am avut prea mult timp la îndemână, pentru că voi intra în repetiţii cu «Pescăruşul» la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, în regia Andreei Vulpe, unde am un rol care mă incită, un personaj la care ţin foarte mult.

Nu am automobil, dar nici nu mi-l doresc, nu am casă la ţară, dar parcă nici nu mi-o doresc, pentru că mă simt foarte bine aşa cum sunt.

Nu am avut în gând să devin actor. Toată lumea are câte o poveste, că atunci când era la grădiniţă a visat ceva... La mine nu s-a întâmplat aşa. M-am pregătit pentru chimie, m-am dus la Iaşi să dau examen la chimie. Eram foarte bun la matematică, fizică şi chimie. Cu trei zile înainte de admiterea la institut am fugit, am luat un tren, am învăţat o fabulă pe drum şi m-am dus direct la Institutul de Teatru, unde am intrat.

Nu aş mai vrea să o iau de la capăt, pentru că tot timpul am avut o baftă extraordinară şi nu ştiu dacă s-ar mai repeta. Nu-mi amintesc institutul, ştiu că l-am făcut, însă mi-l amintesc ca prin ceaţă. Imediat după absolvire am ajuns la Piatra Neamţ. Aici a fost adevărata şcoală de teatru. Pentru că aici l-am întâlnit pe Andrei Şerban, Ion Cojar, Radu Penciulescu, Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete, Alexa Visarion.

Am învăţat că actorul are nevoie de multă răbdare. Fără aceasta nu se poate întâmpla nimic, pentru că drumul în teatru este lung