Dacă va câştiga Liga Campionilor la handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea va deveni prima formaţie din ţara noastră care intră în posesia acestui trofeu după trecerea la noul format.
Pentru Oltchim şi iubitorii sportului din România a venit momentul zero. Campioana noastră la handbal feminin susţine mâine, în Danemarca, manşa tur a finalei Ligii Campionilor în compania fetelor de la Viborg (deţinătoarele trofeului), iar un rezultat bun la Herning, unde va avea loc jocul, înseamnă deja o „mână pusă" pe trofeul care se va decerna la Bucureşti.
Turul, fără Elisei!
Antrenorul Radu Voina a anunţat ieri lotul pentru Danemarca, cea mai importantă absenţă fiind cea a extremei Valentina Ardean Elisei, cea care s-a recuperat după accidentarea suferită anul trecut, dar se pare că este insuficient pregătită pentru un astfel de joc. Alături de ea vor sta în tribună Olena Vaşciuk, Anastasia Pidpalova, Gabriella Szucs, Roxana Gatzel, Mihaela Smedescu, plus Clara Vădineanu (accidentată) şi Tereza Pâslaru (revenită după ce a născut). Handbalistele care pleacă în această dimineaţă spre Danemarca sunt Paula Ungureanu şi Talida Tolnai (portari), Oana Manea şi Ionela Stanca (pivoţi), Steluţa Luca, Adina Meiroşu, Narcisa Lecuşanu, Valeria Beşe şi Patricia Vizitiu, Cristina Neagu şi Reghyna Shymkute (linia de 9 metri), Ramona Maier, Iulia Puşcaşu şi Adriana Nechita (extreme).
Surpriza lui Voina este extrema Ramona Maier, handbalistă revenită după o pauză de mai bine de două luni cauzată de o accidentare la antrenamentele echipei naţionale. „Normal că fetele care nu sunt trecute în lot nu au primit vestea cu zâmbetul pe buze. Este şi normal să fie supărate, le înţeleg, toate au muncit şi s-au antrenat foarte bine. Ele se vor alătura lotului imediat după turul finalei, vor veni la Bucureşti acolo unde tot clubul se mută pentru o săptămână. Toate jucătoarele au şansa să joa