Grupul OMV Petrom a înregistrat în primul trimestru vânzări de 3,934 miliarde lei, în creştere cu 2%, şi un profit net de 807,4 milioane lei, sumă de 2,4 ori mai mare faţă de câştigul din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit rezultatelor întocmite după standardele IFRS. În primul trimestru din 2009, Petrom a avut vânzări de 3,87 miliarde lei şi un profit net 325,49 milioane lei. "Rezultatele au fost influenţate pozitiv de mediul favorabil al preţului la ţiţei şi
Grupul OMV Petrom a înregistrat în primul trimestru vânzări de 3,934 miliarde lei, în creştere cu 2%, şi un profit net de 807,4 milioane lei, sumă de 2,4 ori mai mare faţă de câştigul din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit rezultatelor întocmite după standardele IFRS.
În primul trimestru din 2009, Petrom a avut vânzări de 3,87 miliarde lei şi un profit net 325,49 milioane lei.
"Rezultatele au fost influenţate pozitiv de mediul favorabil al preţului la ţiţei şi de managementul optimizat al costurilor, datorită creşterii preţului la ţiţeiul Ural cu 72% faţă de primul trimestru din 2009", se arată într-un comunicat al OMV Petrom.
Pe de altă parte, compania menţionează că recesiunea economică s-a reflectat în rezultatele operaţionale, iar producţia de hidrocarburi a scăzut cu 4% faţă de primul trimestru din anul precedent.
În ultimele trei luni din 2010, Petrom a avut un profit înainte de dobânzi şi impozite (EBIT) de 947,1 milioane lei, de 2,8 ori mai mare faţă de valoarea din perioada similară din anul precedent, de 330,5 milioane lei.
SURSA: Mediafax