Consilierii locali au aprobat, ieri, proiectul de hotarâre privind strategia Energomur iar prin aceasta s-a hotarât ca Energomurul sa contracteze un credit de 13,5 milioane de euro, cu termen de rambursare de zece ani si cu perioada de gratie de doi ani. Garantarea acestui împrumut se va face de la bugetul local.
Una dintre cele mai importante precizari care se face este ca începând cu data de 1 iunie 2010 se va suspenda producerea si furnizarea energiei termice prin centralele termice Arta, Grand si Tudor Vladimirescu nr. 11, „centrale care nu sunt eficiente si rentabile” dupa cum se arata în hotarâre. De asemenea, începând cu data de 1 octombrie 2010, se va taia gazul si la centralele termice din Tudor 2, 9, 10, Aleea Carpati 2, Caramidarie, Secuilor Martiri, Cornisa, Mihai Viteazu, Pacii, Garii, Libertatii, Aleea Savinesti si Balcescu.
Prin aceste masuri Energomur va ramâne doar cu câteva centrale care vor putea fi numarate pe degete. S-a creat astfel o „zona buna” a centralelor, care cuprinde acele centrale în care s-au facut investitii si de la care nu se va sista furnizarea. Pentru utilizatorii finali din Zona Unitara autoritatea publica locala va sprijini si va sustine financiar trecerea la sistemul de distributie pe orizontala. Toti utilizatorii finali ai serviciului public de alimentare cu energie termica si apa calda, ale caror imobile se situeaza în Zona Unitara de Termie, într.un termen de 45 de zile de la data intrarii în vigoare a acestei hotarâri îsi vor exprima optiunea cu privire la trecerea pe distributia orizontala. Optiunea va fi concretizata prin încheierea unor tranzactii în acest sens cu operatorul serviciului de alimentare centralizata cu energie termica. „Vom revigora Energomurul sau ceea ce va mai ramâne din Energomur. Totul depinde de ceea ce vor hotarî locuitorii din Târgu-Mures în cele 45 de zile. Conteaza daca ramân în s