Exista destul de multi oameni care ramin cu masina in pana de cauciuc si nu se pricep s-o repare. Cum se poate preintimpina o astfel de situatie jenanta, ne arata intimplarea de mai jos. Nu demult, mergeam impreuna cu prietenul meu Alfred pe un drum de tara, cind, dintr-o data, masina a inceput sa se legene si sa se zdruncine. "Chiar atit de prost e drumul?", l-am intrebat eu, usor mirat. "Nu", spuse Alfred, „ai facut pana". "Aualeu!" am exclamat, dupa care am tras pe dreapta. "Sper ca ai roata de rezerva la tine, nu?", intreba Alfred. "Sigur ca o am, dar la ce folos, daca habar n-am cum se schimba? Stii foarte bine ca nu m-am priceput niciodata la chestiile astea practice". "Poftim?", se mira Alfred. "Nu-mi vine sa cred. Asta o poate face si-un copil!". "Ei bine, eu nu stiu!", i-am raspuns raspicat si am scuturat neajutorat din umeri. "Bine, vino incoace!", spuse Alfred. "Ai sa inveti! Am sa-ti arat eu cum!". Dupa ce am scos roata de rezerva din portbagaj, mi-a explicat cum se aseaza cricul sub prag, cum se scot capacele rotii cu cheia potrivita si in cele din urma cum se scoate roata si se schimba cu cea de rezerva. "Este foarte simplu!", spuse Alfred incurajator. "Dureaza numai cateva minute. Acum incearca singur!". Si, intr-adevar, urmind sfaturile lui Alfred, am schimbat roata, care avea pana, in doar zece minute. Apoi ne-am urcat din nou in masina si am pornit. Am reusit!, imi spuneam in sinea mea, si totusi ma simteam intr-o oarecare masura nesigur si aveam impresia ca in orice clipa se putea intimpla o belea. Dar nu s-a intimplat nimic. Masina rula brici si totul a mers ata. Incredibil!, imi spuneam in sinea mea. Chiar am reusit! Sint in stare sa schimb roata intr-o clipita, EU, singur singurel! Mai tirziu, dupa ce m-am despartit de Alfred, nu m-am dus - cum era firesc - acasa, ci am ramas in parcare. Si, pentru a ma convinge din nou de aptitudinile mele tehn