Trăim intr-un timp al vizualului, al lui Homo videns, cum ar fi spus Giovanni Sartori. Totul pare că se cumpără şi se vinde in funcţie de audienţă, vizibilitate şi consum. Valoarea a devenit mai degrabă un instrument de măsurare a audienţelor cantitative, nu calitative. Valoarea a devenit pentru tot mai mulţi vânzători de produse culturale un indice şi, in cel mai fericit caz, un pretext pentru un plan eficient de afaceri.

Opera artistică e din ce in ce mai dependentă de marketing şi promovare. Publicul devorează ce i se vinde ca fiind de actualitate, intrend sau la modă. Instituţia criticii şi chiar spiritul critic şi-au pierdut prestigiul din vechea lume a bipolarităţii capitalism-comunism. Ideologiile au fost aruncate in aer odată cu felul in care şi centrul, şi marginea şi-au pierdut dimensiunile lor restrictive. Totul s-a transformat intr-un act hedonist al interşanjabilităţii, unde doar efectul de sincretism şi mimarea unor genuri şi categorii artistice diferite au putut să creeze o gimnastică nouă a gusturilor şi mentalităţilor. Prim-planul ca şablon al succesului televizual a intoars pe dos receptarea critică, nemediată, a operei şi a personalităţii artistice.

In epicentrul acestei lumi sub dictatura vizualului, poţi răzbate fără mari resentimente intrând in Reţea sau in segmentul social-cultural in care eşti incadrat de către alţii ori in care chiar tu ai ales să fii reprezentat. Astfel, acceptând această formă persuasivă şi eficace de constrângere, "produsul tău cultural" va fi mai uşor de marketat, de promovat şi de vândut. La fel, ideile şi activităţile tale sociale, politice, economice.

Ce poate rămâne din această lume a lui Homo videns? Cum se poate elibera un artist autentic de zgura ori sclipiciul vizualului? Ce instrumente poate folosi el pentru a se elibera de dictaturile prezentului şi ale Reţelei?

Răspunsurile la ace