Începutul democraţiei "originale" – de la zâmbetul lui Ion Iliescu la suferinţele lui Corneliu Coposu
De o lună, febra primelor alegeri libere cuprinsese România. În toiul campaniei electorale, candidaţi şi alegători desluşeau împreună tainele jocului politic. În marile oraşe, în pieţe, intersecţii, alimentare, parcuri, staţii de metrou şi complexuri comerciale, din panouri şi vitrine de afişaj, fel de fel de politicieni zâmbeau votanţilor. Programe care mai de care mai îmbietoare prezentau luminos viitorul României. Din presa vremii, aflăm lozincile care stârneau umorul românilor, cele mai originale sigle de partid, candidaţii năstruşnici şi opiniile primilor specialişti într-ale marketingului politic dâmboviţean.
Multă imaginaţie le-a trebuit politicienilor să aleagă siglele electorale, de vreme ce zeci de partide concurau pentru voturile românilor. Dacă ecologiştii de diverse nuanţe şi orientări foloseau simbolul bradului, alţii preferau semnul victoriei încadrat într-un triunghi (Partidul Democrat Constituţional). Ceva mai dramatici, liderii Uniunii Creştin Democrată din România au ales drept simbol o inimă străpunsă de o sabie. Un alt partid, al Uniunii Creştine din România, se "jucase" cu formele geometrice şi simbolurile creştinătăţii: un triunghi, un cerc, trei linii orizontale şi o cruce formau stindardul său. Partidul Umanitar al Păcii alesese (logic!) porumbelul, în zbor peste harta României. La fel şi Uniunea Creştin Ortodoxă, cu o adăugire: cuvintele "22-DEC-1989". Harta naţională, împodobită cu stemele provinciilor istorice, îi inspirase şi pe liderii Partidului Republican de Unitate a Românilor. Un V (de la victorie?) spintecând aceeaşi hartă era semnul electoral al Partidului Libertăţii şi Democraţiei Române.
Aproape în fiecare după-amiază, TVRL oferea partidelor politice spaţii de emisie pentru etalarea progr
