Totul a inceput imediat după invazia Cehoslovaciei de către URSS, cu sprijinul altor cinci state membre ale Tratatului de le Varşovia, in noaptea de 20 spre 21 august 1968. La celebrul miting din faţa balconului clădirii CC al PCR, pe Ceauşescu - imbătat de aerul unui autentic sprijin popular emanat de zecile de mii de bucureşteni speriaţi de posibilitatea unei intervenţii a Armatei Roşii - l-a luat valul şi a ieşit din tonul prudent pregătit al discursului, condamnând cu vehemenţă invazia sovietică şi anunţând totodată că "intregul popor român nu va permite nimănui să incalce teritoriul patriei noastre".

Cu doar câteva ore inainte, tot el hotărâse reinfiinţarea gărzilor patriotice muncitoreşti (amintindu-şi probabil de bandele de mardeiaşi instruite de NKVD in septembrie-octombrie 1944 pentru acţiuni de intimidare şi preluare a puterii politice de către comunişti in februarie-martie 1945 sau de reflexul de frică transmis de revoluţia anticomunistă din Ungaria datorită căreia au fost imediat infiinţate gărzile muncitoreşti la 5 noiembrie 1956, desfiinţate apoi in 1962).

La 5 septembrie 1968 a fost semnat Decretul privind constituirea, organizarea şi funcţionarea gărzilor patriotice ca o organizaţie paramilitară aflată la dispoziţia PCR, iar la 15 noiembrie 1968 a apărut şi Legea nr. 33 privind pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conceptul, ce avea să fie atât de des şi cu drag invocat mai târziu de generaţii intregi de tovarăşi şi domni generali şi colonei ai armatei române, privind "războiul intregului popor pentru apărarea ţării", avea să fie legiferat abia pe 28 decembrie 1972, prin Legea nr. 14 privind apărarea naţională a RSR.

Greu de spus dacă Nicolae Ceauşescu a vizionat acea secvenţă filmată la 20 aprilie 1945 cu Hitler având gulerul ridicat al mantalei, felicitând câţiva copilandri inţepeniţi in uniformă - ultimii-apărăt